De multă vreme plănuiam o escapadă la grădinile din satul Banpotoc de pe Valea Mureșului: I Giardini di Zoe.
Deși pe fugă, între evenimente, ocazia s-a ivit și am reușit chiar să realizez o scurtă ședință foto care a și ieșit excelent, într-o locație retrasă în care toți ne-am simțit în largul nostru.
Vremea a fost perfectă, iar momentul zilei, pe înserat, a creat un cadru fantastic, primitor, liniștit, așa cum a și fost gândită de creatorul acestei locații, Giovanni Salvateli, un om de afaceri italian îndrăgostit iremediabil de superbele priveliști din zonă.
Mă bucur nespus că am reușit să surprind în imagini exact acele sentimente minunate transmise de cei doi protagoniști ai ședinței foto: iubire și liniște. Iar peisajul de basm a fost un plus.
Recomand cu drag această zonă atât pentru relaxare și în scop turistic, cât și pentru realizarea de evenimente și ședințe foto profesionale.
Ne revedem curând, tot aici pe blog, cu un nou articol de prezentare a ședinței foto after wedding. Stay tuned!
Pentru a programa o ședință foto de cuplu: 0762275648 sau mesaj privat pe facebook.
Vă aștept cu drag!